Ce învață Londra de la boicotul scuzei olandeze pentru sclavie

Ce a făcut Olanda?

Olanda a inițiat acest proces în 2021. În timp ce Londra cântărește cuvintele și exclude ferm reparații financiare, experiența olandeză oferă o previzualizare. Scuzele nu au tras o linie sub trecut pentru toți. În schimb, au declanșat o reacție politică negativă, dezamăgire la mulți descendenți și o dispută asupra sensului real al justiției.

Comercianții din Epoca de Aur olandeză au transportat aproximativ 600.000 de africani în sclavie pentru plantațiile din Surinam și Curaçao. Încă 660.000 până la 1 milion au fost mutați prin Oceanul Indian și Indiile de Est. Până anii 1770, bogăția derivată din sclavie a generat peste 10% din PIB-ul provinciei olandeze. Coroana a profitat, de asemenea: regii William III, IV și V au câștigat echivalentul a 545 milioane de euro (465 milioane de lire sterline) în bani modern din comerț între 1675 și 1770. Olanda a fost printre ultimele puteri coloniale europene care au interzis practica, abrogând-o legal în Surinam și Caraibele Olandeze pe 1 iulie 1863. Acest lucru a fost cu 30 de ani după Marea Britanie și cu 15 ani după Franța. Libertatea adevărată nu a sosit până în 1873.

Cât de bogată era Olanda?

Activiștii afro-surinamieni și afro-caribieni au început să ceară socoteală în anii 1980. NiNsee a fost înființată în 2002, iar sclavia a intrat în programa școlară în 2006. Catalizatorul politic a venit în 2020, cu valul de proteste după uciderea lui George Floyd în SUA. Cum a remarcat activistul Patrick Mathurin, activismul lor a forțat oamenii să privească istoria olandeză.

Pe 1 iulie 2021, primărița Amsterdamului, Femke Halsema, a rupt tradiția în timpul comemorării anuale Keti Koti. A rostit o scuză directă în numele municipalității. A declarat că implicarea Amsterdamului a fost „directă, globală, la scară largă, multifacetată și prelungită.” Bogăția istorică imensă și moștenirea comercială a orașului erau „neseparabile de rasismul persistent care se simte încă.”

Cine a cerut socoteală?

Scuza Amsterdamului a fost urmată de cele ale Rotterdamului, Utrechtului și Haga, precum și a Băncii Centrale Olandeze. Premierul Mark Rutte, care în 2020 susținea că o scuză națională ar „polariza societatea”, a început să se îndoiească. În decembrie 2022, Rutte a rostit un discurs istoric la Arhiva Națională. A recunoscut sclavia ca „crimă împotriva umanității” și a admis că statul olandez a „permis, încurajat și a profitat din sclavie” timp de peste 250 de ani. „Astăzi, în numele guvernului olandez, cer iertare pentru acțiunile trecute ale statului olandez: postum pentru toți oamenii înrobitori din lume care au suferit ca urmare a acestor acțiuni, pentru fiii și fiicele lor, și pentru toți descendenții lor până în ziua de azi”, a spus el.

De ce s-a supărat lumea?

Șase luni mai târziu, pe 1 iulie 2023, regele Willem-Alexander a cerut de asemenea iertare în Oosterpark din Amsterdam. „Ca regele vostru, și ca membru al guvernului, rostesc această scuză personal. Și simt greutatea cuvintelor în inima și în sufletul meu.”

Totuși, furia a urmat printre activiști, grupuri de advocacy și descendenți. Ei au criticat scuză premierului ca grăbită, paternalistică și făcută fără consultare reală. Roy Kaikusi Groenberg din Fundația Onoare și Recuperare a numit declarația premierului o „scuză neocolonială”. Intelectuali caribieni au punctat ironia dureroasă a politicienilor europeni care dictează termenii și momentul reconcilierii.

Unde sunt banii?

Deși guvernul olandez a exclus explicit reparații financiare directe pentru indivizi sau foste colonii, a sprijinit scuză cu un fond de 200 milioane de euro și o angajare inițială pentru un Muzeu Național al Sclaviei. Fondurile au fost împărțite între programe de educație și conștientizare conduse de stat, cum ar fi revizuirea programelor școlare, finanțarea cercetării istorice, conservarea moștenirii coloniale și inițiative sociale. Linda Nooitmeer, care a înființat Deeeni, o organizație locală concentrată pe inițiative economice în comunitatea de origine africană, a avertizat că scuzele riscă să devină „oglinda și cristalele secolului 21”. Acestea erau suveniruri simbolice cu care oamenii înrobiți erau cumpărați și vânduti. „Sclavia a fost un sistem economic”, spune ea acum. „Dacă spui că tot asta a fost greșit, când ești gata să vorbești despre partea economică: reparații largi?”

Controlul comunității asupra întregului proces „a fost complet absent”, a spus ea. Atâta timp cât comunitatea este exclusă de la luarea deciziilor, vechile mecanisme de inegalitate persistă.